„Să ne sensibilizăm formelor fine și subtile de umilire a copilului este singura cale de a ne ajuta să dobândim respectul,adevăratul respect pentru copil„
Alice MILLER - „Drama copilului interior„
Părinții și adulți din lumea întreagă umilesc copiii lor pentru că ei sunt convinși că așa funcționează educația, că așa copilul va crește un adult integru fizic și emoțional.
Pe de o parte, umilirea copiilor poate fi evidentă și intenționată, pentru că adulții cred că așa funcționează educația și pentru că așa au fost educați și ei, pe de altă parte, umilirea poate fi atât de subtilă și inconștientă, încât adulții nu-și dau seama că ei umilesc copilul și neglijează consecințele acesteia.
Umilirea conștientă se întâmplă atunci când adultul vrea să schimbe sau să controleze comportamentul copilului. Cu alte cuvinte, adultul va afecta inteționat copilul pentru a obține obediență.
Însă, de cele mai multe ori, adultul care recurge la umilirea copilului, nu cunoaște efectele acesteia asupra copilului. Mai mult de atât, pentru o mare parte dintre adulți, ceea ce ei spun pentru a obține obediența copilului, NU este o umilire. Cu alte cuvinte, mulți adulți nu sunt capabili să recunoască ce este de fapt o umilire.
Umilirea conștientă a copiilor poate fi : tachinarea, insultarea, compararea cu alții, neglijarea emoțională, pedepsirea și devalorizarea.
Umilirea inconștientă a copiilor este atunci când există lipsă de empatie din partea adultului, adică adultul nu se pune în locul copilului, nu-i înțelege nivelul lui de sensibilitate, nivelul lui de înțelegere și nivelul lui de individualitate.
Iată aici câteva exemple de fraze care, spuse într-un anumit context, pe un anumit ton și cu regularitate, pot umili copilul :
„asta nu este pentru tine„
„nu ai dreptul să mergi acolo\ să faci asta„
„ce urât ești când plângi„
„ nu mergem la restaurant pentru că nu ești capabil să stai locului„
„ce urât miroși, trebuia neapărat să faci în scutec ?!„
„nu poți pentru că nu ai meritat„
„de ce ești atât de obraznic? De câte ori trebuie să repet?„
„m-am săturat de tine„
„uite cum Silvia poate mânca singură! Dar tu încă vrei să-ți dau cu lingurița„
„ești un copil rău„
„plângi ca o fată„
„ești murdar ca un porc„
„du-te la colț„
„tu ce ești prost, oare e atât de greu de înțeles?„
Toate aceste exemple de umilire, repetate constant, nu aduc nimic bun pentru copil.
Subtilitatea lor nu permit adulților să conștientizeze eventuala umilire a copilului.
Dar noi nu putem condamna adulții care umilesc copiii în numele educației.
Nu putem condamna, pentru că cele două forme de umilire a copiilor vin din lipsa de informare și din pasivul nostru, adică din bagajul nostru psihologic.
Pasivul nostru, reflexele pe care le avem în noi, pentru că am fost și noi educați prin umilire, vor împiedica curiozitatea și dorința noastră spre informare.
Deci pentru mine marea problemă NU este lipsa de informare, pentru că acum informația vine de peste tot și în nuanțe. Nu mai putem pune pe tavă această scuză.
Problema este reziliența, pasivul nostru și copilul nostru interior. Toate acestea ne leagă ochii și nu ne permite să vedem potențialul informației despre educație conștientă și fără umilire. Acesta este cazul tipic al adulților care critică educația pozitivă și sunt de părere că trebuie să aplicăm pedepse și umilire copiilor, precum și palme sau alte forme de abuz fizic.
Ce vreau să spun este că bagajul nostru psihologic ne poate împiedica să vrem să ne informăm sau să putem să aplicăm informația. De exemplu, mulți adulți îți dau seama că umilirea NU ar trebui tolerată și repetată, dar nu au energie pentru a schimba reflexele.
Deci ce putem face pentru a pune capăt umilirii copiilor în numele educației?
Să continuăm să ne informăm, dar în primul rând, să îngrijim copilul nostru interior.
Comments