Copii fricoși înseamnă o amigdală cerebrală perfect funcțională

Amigdala joacă un rol important în relațiile noastre sociale și emoționale.

Ea este asociată experiențelor emoționale precum frica și atașamentul.

Rolul amigdalei este de a detecta orice pericol potențial în mediul nostru și să ne alerteze de acesta. Ea ne face să reacționăm în mod automat și inconștient într-o fracțiune de secundă. Din punct de vedere evolutiv, amigdala, prin reacțiile ei automate, ne protejează viața.

La copii, amigdala este ca un radar al creierului care va detecta tot ce este necunoscut, bizar, potențial periculos.

Amigdala funcționează din a 8-a lună de sarcină, deci în primii ani de viață amigdala copilului este perfect matură și funcțională.

Ce se întâmplă mai exact în creierul nostru atunci când simțim frică ?

Două circuite diferite ne permit să reacționăm când simțim frică :

• Un circuit scurt, rapid, automat dar imprecis. Acest circuit are loc fără intervenția conștiinței (gândirii), un circuit unde acțiunea primează asupra reflecției.

• Și un circuit lung, mai lent dar mai exact, acolo unde reflecția primează asupra acțiunii. În acest circuit cortexul frontal este solicitat (partea creierului responsabilă pentru gândire și analiză care este foarte slab dezvoltată la mamifere). Solicitarea cortexului frontal înseamnă calmarea fricii prin rezonare.

Care dintre aceste două circuite are loc la un copil ?

Amigdala perfect funcțională a copiilor, declanșează reacții pe care ei NU sunt capabili să le stăpânească singuri. De ce ?

Pentru că amigdala e funcțională și matură, dar nu și cortexul frontal.

Pentru că structurile cerebrale capabile să calmeze amigdala, adică cortexul frontal, este puțin funcțional și imatur.

De aceea copilul deseori simte frică fără a fi capabil de a se calma singur, în comparație cu adultul, care face apel la cortexul lui frontal deja dezvoltat.

Un copil NU poate împrumuta circuitul lung. Copilul va împrumuta circuitul scurt acolo unde acțiunea primează asupra reflecției.

Un copil nu-și poate stăpâni frica. El are nevoie de un adult care să-l ajute, să-l asigure și să-l calmeze.

Exemplu personal :

La o plimbare cu Darius, am auzit un cocoș cântând. Eu știu ce e un cocoș, l-am recunoscut. M-am gândit într-o fracțiune de secundă, datorită cortexului frontal, că cel mai probabil este închis și sunt în afara oricărui pericol (pentru că la ai mei 28 de ani îmi este frică ca un cocoș să-mi sară în cap). Datorită cortexului frontal, a gândirii, mi-am calmat amigdala.

Darius însă, nu știe ce este un cocoș, l-a văzut doar în cărți. Amigdala lui perfect funcțională îl alertează de ceva necunoscut. Cortexul lui frontal însă este imatur, deci Darius NU se poate rezona la fel ca mine.

Să-i spun să nu-i fie frică, să-l forțez să privească și să asculte cocoșul cântând în timp ce el simte frică, nu doar că nu este de folos, dar este și nociv.

NU forțați copiii atunci când ei manifestă frică de ceva ce nouă ni se pare banal sau chiar amuzant. Astfel de metodă nu le ajută să depășească frica.

Calmații amigdala.

Împrumutați circuitul lung în locul creierului copilului, care încă nu știe să împrumute acest circuit. Astfel se favorizează crearea acestui drum neuronal și copilul va tinde din ce în ce mai mult spre o calmare independentă a fricei.

---

Bibliografie :

„Pour une enfance heureuse; Repenser l'éducation à la lumière des dernières découvertes sur le cerveau„ Dr Catherine GUEGUEN, Ed. Robert Laffont, 2014